exagerată

Părinții de astăzi sunt, fără îndoială, sub o mare presiune. A fi părinte într-un timp rapid, plin de facilități tehnologice, concurență și prădare sau stresul posibilei pierderi de venituri familiale, contribuie la creșterea anxietății. Societatea consideră deja că stresul este un fenomen natural. Părinții au constatat, de asemenea, că trăirea cu frică este normală. Ce scot copiii dintr-o astfel de situație?

Psihologii și psihiatrii copiilor sunt de acord că educația părintească trebuie adaptată fiecărui copil. Ceea ce se potrivește unuia nu se potrivește neapărat celuilalt și invers. Părinții sunt, de asemenea, diferiți unul de celălalt, ceea ce o mamă doar zâmbește poate face ca un alt tată să aibă un acces de furie. Dacă găsim ceea ce ni se potrivește nouă și copiilor, am câștigat. Experții spun că stilul adecvat de creștere a părinților poate reduce incidența fricii și depresiei la școlari cu până la jumătate, dar cel nesatisfăcător îi dublează.

Potrivit oamenilor de știință, părinții sunt modele principale pentru firimituri și prin comportamentul lor își transmit anxietatea celor mici. Când copiii își privesc părinții cu temerile lor, ei învață repede să se comporte la fel de neliniștiți. Înmuiând totul în jur ca bureții, emulând, se vor lupta cu probleme la fel ca adulții din jurul lor. Ei chiar reacționează astfel, chiar dacă părintele nu vorbește cu ei, ci cu altcineva. Desigur, este important ca copiii să cunoască capcanele și amenințările care îi pot aștepta, să știe să se apere și să poată avea grijă de ei înșiși. Totuși, depinde și de tonul, expresia și conținutul cu care vorbim cu firimiturile. Dar dacă dramatizăm excesiv situația, exagerăm posibilele consecințe și accentuăm posibilul pericol, trezim în ele frică și anxietate inutile. Cu cât părinții repetă amenințarea asociată cu copiii lor, cu atât sunt mai mari șansele ca descendenții lor să se concentreze asupra aspectelor negative din viață.

Protecția și criticile părinților pot paraliza copiii

Psihologii de la Harvard, Jerome Kagan și Doreen Arcus, care au studiat comportamentul copiilor timp de cinci ani, au furnizat dovezi că activitățile părintești pot afecta probabilitatea ca copilul lor să sufere de anxietate. Cel mai proeminent este instinctul parental natural, care le poruncește părinților să-și protejeze copiii. Îngrijorările excesive în legătură cu firimiturile sunt numai bune înseamnă că copiii care nu pot experimenta o mică nesiguranță în afara brațelor părinților nu vor învăța să facă lucrurile în felul lor și nu vor fi autosuficienți. Deși astfel de îngrijorări ale părinților pot fi înfășurate într-un ton moale, de exemplu: „Nu urcați pe acel cadru de cățărare, este pentru copii mai mari și sunteți încă mici”, acestea le transmit copiilor un mesaj clar. Nu ești capabil să faci față situației singur. În plus, această omniprezentă și mereu prezentă frică parentală intră sub pielea firimiturilor și începe să le controleze comportamentul. Drept urmare, ei vor presupune că, în spatele fiecărui pas către necunoscut, sau un lucru nou, există un pericol mai mult sau mai puțin ascuns. Pe măsură ce vor crește, vor fi dependenți de deciziile altora, vulnerabili, înspăimântați, închiși la noi gânduri și idei. Vor trăi cu frica de cât de periculoasă este lumea.

Un alt comportament semnificativ care afectează negativ copiii este modul în care aceștia sunt criticați. Cu siguranță, unii își vor aminti cum părinții, uneori, într-un moment de cea mai mare disperare, au reușit să încrucișeze brațele asupra unui copil și să strige ce fiu eșuat au sau o fiică obraznică neregulată sau pe care acești copii stupizi nu l-ar putea avea. Poate că sperau că urmașii vor fi conștienți de păcatele lor și chiar și un astfel de comportament al părinților este pentru binele lor. Ei bine, părinții nu pot vedea cum pot răni micuții cu remarci similare. Își vor suferi ego-ul, încrederea în sine și bunăstarea mentală generală. În loc de motivație, însă, vine demotivarea, iar copiii preferă să nu urmeze căi nepășite, să fie nesiguri, speriați de capcanele vieții și se tem că vor face ceva greșit.

Motivația necorespunzătoare a părinților are un impact negativ

Părinții au, uneori, și concepția greșită că succesul copiilor lor este egal cu raportul lor excelent. Dacă copiii lor sunt perfecți, atunci și ei sunt părinți. Prin urmare, își stabilesc obiective de neatins și nu acceptă greșeli sau pași greșiti pe parcurs. Presiunea pe care o au copiii lor va face ca productivitatea și încrederea în sine a copiilor să scadă rapid. În același timp, ei însămânțează semințele anxietății în sufletul firimiturilor, ceea ce poate duce ulterior la boli psihice grave. Însoțirea fenomenului este o înrăutățire a beneficiilor, lipsa de interes pentru activitățile extracurriculare, stresul sub formă de dureri abdominale, dureri de cap, diaree etc. Cercetătorii au furnizat deja suficiente dovezi că copiii, fără abordarea sensibilă a părinților, dragostea și grija, sunt mai expuși riscului de a dezvolta anxietate la vârsta adultă. În copilăria mică, micuții trebuie să știe că sunt iubiți necondiționat. Trebuie să aibă încredere în lumea din jur, să fie siguri că cineva îi va îmbrățișa, îi va iubi, va schimba scutecul umed. Fără ea, vor fi frici, neîncrezători și nervoși. Aceasta este baza dezvoltării anxietății.

Anxietatea poate fi moștenită și de copii